“Alină, dacă nu-l ai pe Dumnezeu în suflet, poa’ să fie tăt alaiul de pe lume cu tine că tăt singură eşti”. “Voichiţă, da’ ce spui tu acolo? Eu numai pe tine te am şi nici nu-mi trebuie altcineva”. “Păi, nu-i bine-aşa Alină, că oamenii vin şi se duc, numai Dumnezeu e cu tine totdeauna”, “se mărturisesc”, una alteia, în lumina puţină a unei încăperi strâmte, protagonistele peliculei “După dealuri”.

Cristian Mungiu se află, din nou, la doar o listă scurtă de un imens triumf. După aproape opt ani de la moartea tragică a măicuţei Irina, într-un schit din Tanacu, pelicula “După dealuri”, a cineastului român, realizată după un scenariu inspirat de volumele non-ficţionale ale jurnalistei Tatiana Niculescu Bran - “Spovedanie la Tanacu” şi “Cartea judecătorilor” - ar putea intra pe lista nominalizărilor la Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Titlul se află deja pe lista scurtă – de nouă propuneri – din care vor fi alese cele cinci nominalizări. “După dealuri” a obţinut la Cannes, anul trecut, două premii importante: pentru scenariu şi pentru rol feminin.

Moartea unei măicuţe

În iunie 2005, o dramă cutremurătoare şoca lumea. Presa de pretutindeni relata amănunte despre moartea violentă şi “anacronică” a unei tinere românce, cu probleme psihice, în urma unui ritual de exorcizare. Pentru noi toţi, un nume reverbera atunci, inedit şi malefic – “Mănăstirea Tanacu”.

Două suflete s-au chircit sub povara morţii: tânăra Irina, măicuţa plecată la Dumnezeu, prea curând şi fără putinţă de împotrivire, în vâltoarea unui ritual cumplit - şi ca o consecinţă a indiferenţei criminale dovedită de societatea românească -, şi stareţul mănăstirii, Daniel Corogeanu, oficiantul slujbei de exorcizare, găsit vinovat şi condamnat de lege, biserică şi oameni, pentru moartea femeii.

Ca o împerechere stranie, dincolo de viaţă şi de moarte, cei