Premierul Victor Ponta a semnat miercuri decizia prin care Gyorgy Frunda (UDMR) este numit în postul de consilier onorific, acesta nefiind remunerat pentru activitatea pe care o va presta.
Premierul Victor Ponta a anunţat săptămâna trecută că György Frunda, care nu a reuşit să obţină un nou mandat de senator UDMR, va fi consilierul său pe probleme juridice, internaţionale şi de minorităţi.
"Am discutat cu el şi a acceptat. Va fi consilierul meu pe probleme juridice, internaţionale şi de minorităţi", a spus Ponta la Antena 3.
Liderul UDMR Frunda Gyorgy a pierdut mandatul de senator în urma redistribuirii, care a dus la câştigarea unui mandat de deputat, în Mureş, de către un candidat PPDD clasat pe locul patru într-un colegiu, conform rezultatelor oficiale.
Gyorgy Frunda a fost parlamentar permanent începând din anul 1990.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirma că pierderea mandatului de senator de către Frunda în urma redistribuirii este cauzată de legea electorală "strâmbă", dar şi de PPMT, el arătând că Uniunea va găsi o formulă pentru ca Frunda "să aibă în continuare un cuvânt".