Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Profitorii războiului dintre magistraţi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 ianuarie 2013 ·

Mizele reale ale seismului cu epicentru în Consiliul Superior al Magistraturii stau în birourile unor procurori, dar nu au nicio legătură cu principiile în numele cărora se duce, doar declarativ, acest război.

Când un sistem este răvăşit de lupte interne, profită toţi cei care au interesul ca acest sistem să nu funcţioneze foarte bine. Declarativ, miza războiului din magistratură este ”reforma sistemului judiciar” şi modificarea statutului de magistraţi al procurorilor.

Mesajele sunt transmise, în mod interesant, de pe scena politică, din zona PNL şi a partidului lui Dan Voiculescu. S-au pronunţat deja senatorul Sorin Roşca Stănescu şi senatorul PCDumitru Pelican. Unul are o situaţie juridică interesantă şi al doilea a ajuns în Parlament prin partidul unui celebru senator care sfidează sistemul judiciar refuzând să depună jurământul, pentru a bloca dosarul în care este judecat.

Cheia perceperii corecte a scandalului din jurul CSM stă în înţelegerea profitului pe care îl pot trage diverşi ”terţi” de pe urma acestor evenimente. Miza trebuie dezbrăcată de hainele frumoase ale „reformei judiciare” pe care le-au croit cei interesaţi să manipuleze situaţia în favoarea lor. Argumentul care impune îndepărtarea acestui ambalaj manipulator este unul foarte simplu: când se ocupă de „reforme” în sistemul judiciar grupuri de interese dirijate de indivizi cu dosare penale, intenţiile sunt din cele mai ascunse.

Dacă pui lupul paznic la oi, rămâi fără turmă. Faptul că tocmai lupii urlă cel mai tare despre ordinea care trebuie făcută la stână este cheia înţelegerii corecte a situaţiei.

Lupii şi-au lăsat blana sură în codrul prin care îi vânează Justiţia, au îmbrăcat costume elegante şi vorbesc frumos la televizor despre cum eliberează ei sistemul de controlul politic. Ne descriu un scenariu în care personajele principale acţionează numai şi numai în interes

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 2 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 3 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate

Mediafax acum 3 ore
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor. „La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°