La gimnaziu aveam un profesor de istorie mai trecut care ne preda materia ca pentru mintea noastră. Învăţam la Şcoala 71, de pe Mîntuleasa, cea care a fost demolată. Domnul Călugăreanu n-avea nevoie să ne spună să facem linişte, nu pierdea vremea strigînd catalogul şi ne asculta din bancă. Adică fără să ne scoată la tablă. Ştia din ochi cine e în clasă şi cine nu. Nu se aşeza niciodată pe scaun. Îl ascultam toţi cu gura căscată. Vorbea făcînd gesturi largi,de dirijor cînd descria vreo luptă. La iubirile domneşti vocea îi scădea, discretă. Cînd evoca vreo trădare devenea misterios. La el şi repetenţii aveau note bunicele.

După o inspecţie, se aşază dl Călugăreanu pentru prima oară la catedră. Face prezenţa şi se scarpină în cap. Trebuia, zice, să ne predea istoria după metode ştiinţifice. A adăugat în naraţiunile sale un nume propriu, Marx, şi două ingrediente care apăreau şi pînă atunci, dar nu în cantitate mare: poporul şi impozitele. Poporul sau masele largi – idealuri înaintate. Impozitele, mari. Şi începe domnul Călugăreanu cu fumăritul – care nu trebuia confundat cu fumatul! – , cu albinăritul – care nu însemna creşterea albinelor – şi ce mai inventau vodă şi boierii să ia banii poporului. La vreo lună după aceea, din nou inspecţie. Prezenţa după catalog, ne scoate domnul Călugăreanu la tablă pe cîţiva, apoi începe să predea, cu noile ingrediente. Fumărit, albinărit, Marx, masele largi, trădări, fără iubiri la nivel înalt. Se sună de recreaţie şi iese dl Călugăreanu cu inspectorul.

Două zile mai tîrziu, ora de istorie. Vede profesorul cîţi sîntem, fără ajutorul catalogului, ne ascultă din bancă şi cînd începe să ne predea ne spune misterios că Marx avea dreptate cu negarea negaţiei.

Mi-am adus aminte de domnul Călugăreanu de cînd a reapărut discuţia despre impozitul forfetar la care visează dna Grapini.

La gimnaziu aveam un profesor de