Trei activiste kurde au fost găsite moarte în noaptea de miercuri spre joi, ucise cu câte un glonţ în cap, în sediul unei asociaţii a comunităţii kurde din Paris, au anunţat surse concordante, citate de AFP.
Corpurile neînsufleţite au fost găsite cu puţin timp înainte de ora 02.00 în acest institut situat pe strada Lafayette în cel de-al X-lea arondisment. "Scena poate sugera că a fost vorba despre o execuţie, dar ancheta va trebui să elucideze circumstanţele exacte ale dramei", a precizat o sursă din cadrul poliţiei, fără alte detalii.
Brigada criminalistică a poliţiei judiciare pariziene a fost desemnată să se ocupe de anchetă.
Una dintre cele trei victime este Fidan Dogan, în vârstă de 32 de ani, de la centrul de informaţii din Kurdistan, a declarat pentru AFP responsabilul acestui centru, Leon Edart.
Celelalte două femei, a căror identitate nu a fost prexizată, sunt vizitatoare, tot "activiste" kurde, a afirmat el.
Potrivit declaraţiilor sale, miercuri, ele erau singure în sediul centrului de informaţii situat la etaj unu, unde există un cod de acces şi alarmă.
Spre sfârşitul după-amiezii, un membru al comunităţii a încercat în zadar să le contacteze. El a încercat să meargă la faţa locului dar nu avea cheile şi nu a putut intra imediat. Cadavrele au fost descoperite abia în cursul nopţii.
Potrivit lui Leon Edart, victimele i-ar fi deschis uşa asasinului.
La faţa locului s-au reunit 200-300 de membri ai comunităţii kurde, iar cadavrele încă nu au fost ridicate din clădire.
Calificând aceste "asasinate" drept "insuportabile", ministrul de Interne Manuel Valls a afirmat că va merge la faţa locului.
Trei activiste kurde au fost găsite moarte în noaptea de miercuri spre joi, ucise cu câte un glonţ în cap, în sediul unei asociaţii a comunităţii kurde din Paris, au anunţat surse concordante, citate de AF