Cu lipsa de măsură caracteristică ceremoniilor de doliu TV, am asistat, la finele săptămînii trecute, la consemnarea despărțirii neîndoielnic dureroase a publicului de cineastul Sergiu Nicolaescu. Ca de obicei, la noi, în comentariile analiștilor, hagiografia se învecina cu febra senzaționalului din care n-au lipsit, firește, dezvăluirile „pe surse”. Printre acestea, și colportările unei jurnaliste de investigație, Lidia Mitckievici, că Sergiu Nicolaescu ar fi beneficiat, în decolarea carierei sale, de înalta protecție a lui Ion Gheorghe Maurer și chiar a lui Nicolae Ceaușescu! Am fost martorul începuturilor regizorului, deși habar n-aveam de numele său, în 1962, cînd, într-o dimineață am întîlnit, în presă, știrea că UNIATEC, o uniune internațională a tehnicienilor cinematografului (cu care liderii politici suspomeniți n-aveau nici în clin, nici în mînecă) îi decernase Medalia de Aur pentru filmul Primăvara obișnuită realizat de studiourile Sahia. Nu știam cine este fericitul regizor, dar adresa de la Sahia mi-era cunoscută. Organizam, în perioada aceea, o cinematecă în care împleteam trecutul cinematografiei cu prezentul ei. Doream, firește, să-mi asigur prioritatea în prezentarea acestui succes într-o cinematografie nu prea răsfățată, pe atunci, cu premii. Am întrebat, la sediul studioului, unde pot să-l găsesc pe sărbătorit. Interlocutorii mei, însă, rămîneau surzi și muți. Mă trimiteau, cu toții, la directoarea adjunctă. I-am bătut la ușă. Nici pe directoare, o sculptoriță trimisă „de organe” să politrucizeze cineaștii, n-o știam personal. Cînd am felicitat-o cu căldură pentru succesul studioului, am avut surpriza să constat că oricît aur ar fi continut medalia o lăsa rece. “Nu noi am produs acest film. A fost producția ilegală a tovarășului Nicolaescu. El va răspunde pentru materialul filmat, fără aprobare, în afara planului, după cum vor răspunde și to