Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria - România, din preliminariile CM 2014, programată pe 22 martie, se va juca fără spectatori. De asemenea, federaţia de la Budapesta (MLSZ) a fost amendată cu 40.000 de franci elveţieni, informează Mediafax.
Comisia de Disciplină a FIFA a decis sancţionarea federaţiei bulgare (BFU), după ce la meciul cu Danemarca, din 12 octombrie, jucătorul danezilor, Patrick Mtiliga, a fost victima injuriilor rasiste din partea fanilor bulgari. Partida Bulgaria - Malta, din preliminariile CM-2014, programată pe 22 martie, se va juca tot fără spectatori. BFU a fost amendată de FIFA cu 35.000 de franci elveţieni. „MLZS şi BFU au fost avertizate în privinţa comportamentului pe viitor, iar dacă astfel de incidente vor mai avea loc, Comisia de Disciplină a FIFA nu va avea altă soluţie decât să impună sancţiuni mai dure, putând merge până la pierderea unui meci, retragerea de puncte sau descalificarea dintr-o competiţie“, a notat FIFA pe site-ul oficial.
Federaţia Ungară de fotbal a anunţat că va face recurs la decizia FIFA. „Este o decizie severă şi injustă ca echipa naţională să fie sancţionată în meciul crucial pentru cel mai important turneu internaţional din cauza unui incident produs la o partidă amicală“, se arată într-un comunicat al MLZS.
FRF aşteaptă directive de la FIFA
FRF pare bucuroasă de decizia FIFA şi a solicitat „lămuriri referitoare la aspectele organizatorice care derivă din hotărârea menţionată mai sus“. În comunicatul postat ieri-dimineaţă pe frf.ro se mai arată următoarele: „Direcţia Competiţii a FIFA ne-a răspuns în cursul dimineţii de azi, 9 ianuarie, că nu ni se vor putea comunica amănunte de ordin organizatoric decât în momentul în care deciz