Mai puţine flori, mai mult gazon, că e mai ieftin! Este doar una dintre propunerile viceprimarului Adrian Atomei pentru reducerea cheltuielilor pe bunuri şi servicii din bugetul pe acest an.
În această perioadă se lucrează la creionarea necesităţilor financiare pe 2013 pentru fiecare instituţie, direcţie şi regie aflate în subordinea Consiliului Local. Atomei spune că în paralel cu elaborarea proiectului de buget, vor avea loc o serie de evaluări la nivelul managementului realizat de instituţii şi regii ce aparţin de municipiu.
Viceprimarii Braşovului stau de vorbă cu toţi şefii de instituţii şi direcţii. Împreună lucrează la elaborarea proiectului de buget pe 2013, în funcţie de necesităţi, posibilităţi de reducere a unor cheltuieli care nu-şi au sensul.
„Am dat exemplul florilor care sunt foarte bune, frumoase, dar poate în loc de 80 de miliarde de lei vechi să încercăm să cheltuim 50 şi să punem mai mult gazon. Sunt lucruri care se pot face şi pe care va trebui să le analizăm cu atenţie. Lucruri pe care de altfel le-am spus şi când eram în opoziţie" a declarat Adrian Atomei, viceprimarul municipiului Braşov.
Documentul va fi aprobat în Consiliul Local, însă nu înainte de a avea loc şi negocierile politice pe proiectele de investiţii. Acelaşi lucru se va întâmpla şi după ce se va finaliza evaluarea managementului realizat de directorii de regii şi instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local.
Viceprimarul Adrian Atomei apreciază că se poate întâmpla că unele conduceri să fie schimbate dacă este necesar. În vizor se află, printre altele, administraţia pieţelor, care a înregistrat o serie de sesizări venite din partea braşovenilor, dar şi Regia Autonomă de Transport, mai ales că RAT va fi transformată în regie metropolitană.
"O să propun să facem astfel de comisii şi pentru instituţiile respective, pentru că sunt cazur