Dl. Nestor Ignat a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai presei comuniste de după 1945. Printre altele, a lucrat ca redactor-șef adjunct la Scînteia și Lupta de clasă, a fost președintele Uniunii Ziariștilor din RSR și a predat la Ștefan Gheorghiu. Acum, ajuns la 92 de ani, a acceptet să ne povestească din amintirile lui despre perioada ”roșie” și personajele care o populau. Fără să fim de acord cu opiniile domnului Ignat, considerăm acest interviu o mărturie istorică importantă.

Rep: Știu că proveniți dintr-o familie burgheză, de etnici români...cum ați devenit comunist?

N.I.: Da, tatăl meu era avocat și implicat în afaceri, inițial o duceam foarte bine. La un moment dat, lucrurile au mers prost și el a sărăcit. Era liberal și a mâncat bătaie cruntă în 1938 de la cuziști, chestie care m-a făcut să am repulsie față de extrema dreaptă. I-au spart capul la Cafeneaua Corso fiindcă li s-a părut că-l înjură pe Goga. Eu, dintr-un tânăr fără griji, student la filozofie, am ajuns să mă întrețin din meditații. Din cauza asta nu-i prea aveam la stomac pe marii burghezi pentru care conta doar banul. Cu toate că îi studiam la facultate pe Hegel și Kant, în România nu prea se tradusese Marx sau Lenin, eram de stânga instinctual. Abia mult mai târziu, în timpul războiului, pot să spun că am luat legătura cu partidul comunist. Eram mobilizat ca ofițer. De ceva vreme eram prieten cu o familie de evrei, Kaplan, el era dentist. Îi ajutasem când fusese treaba cu românizarea, luasem pe numele meu niște acțiuni la unele fabrici, inițial ale doamnei Kaplan. Ei vedeau că eu am idei de stânga, dar nu mi-au spus că au legături cu ilegalitatea comunistă. Mi-au spus, la începutul lui 1944, că trebuie să îl cunosc pe un domn Tache. Într-o seară au organizat o partidă de poker, la care a apărut și Tache, cu un carton mare de prăjituri. Era bine hrănit și bine îmbră