Celor mai puţin preocupaţi de trecerea dincolo de aparenţe, spre miezul lucrurilor, întîmplările care zgîlţîie Consiliul Superior al Magistraturii după alegerea procurorului Oana Hăineală ca preşedinte li se vor fi părut o nouă dovadă a propensiunii româneşti pentru datul poalelor peste cap în spaţiul public, identificat, de la fanarioţi încoace, cu maidanul.

Scandaluri iscate din nevoia dîmboviţeană de a fi ştab sau ştăbiţă au cunoscut mai toate breslele postdecembriste, de la actori până la ziarişti. Pare să fi venit rîndul şi distinşilor magistraţi să se ia de păr, să se tîrnuiască prin ograda televiziunilor, să-şi facă mamele curve, spre satisfacţia penalilor, care văd, rînjind, că domnul procuror care i-a anchetat nemilos şi-a dat jos nădragii pentru a-şi arăta fundul colegului concurent, iar doamna judecătoare, cea care-l privise cu ochi de gheaţă, are o gură mai spurcată decît ţaţa Miţa din Ferentari, coafeză şi peţitoare totodată.

Indiscutabil, scandalul compromiţător, în urma căruia – indiferent de biruitorul şefiilor – instituţia CSM va ieşi ruinată în planul autorităţii, arde cu vîlvătăi şi din aşchiile orgoliilor ieftine, cu atît mai tari cu cît proprietarul e om cu carte.

Numai că la o privire mai atentă nu poţi să nu bagi de seamă cîteva fapte bizare, a căror ivire te lasă să înțelegi că Scandalul de la CSM nu e doar o luptă pentru şefii, ci una dintre bătăliile decisive angajate în aceste zile pentru independenţa Justiţiei. Dacă regizorii aşa-zisei contestări din masele de procurori şi judecători vor reuşi să-şi atingă ţelul – înlocuirea Oanei Hăineală, a Alinei Ghica şi a lui Cristi Dănileţ cu marionete ale Penalilor, atunci peste Justiţia română se va aşeza, ca o lespede de mormînt, fundul greu de majorităţi al USL.

Faptele bizare sunt următoarele:

Conducerea CSM se schimbă în fiecare an. Graţie