Toţi participanţii la trafic aduc o serie de daune societăţii fără să plătească nimic pentru asta. Am condus recent 240 km şi noxele emise de maşină au ajuns, conform Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA), la circa 63 de kilograme de dioxid de carbon, scrie editorialistul american Adam Davidson în New York Times.
„Simpla mea prezenţă în tragic (deşi infinitezimală) a crescut posibilitatea unui accident, a continuat dependenţa de ţiţeiul străin şi a proliferat extinderea urbană“, scrie Davidson. Potrivit unui studiu influent realizat de economistul FMI Ian Parry, orele petrecute de Davidson în trafic costă socitatea circa 10 dolari. Dacă s-ar aduna toate maşinile aflate în trafic pe drumurile Americii s-ar ajunge la concluzia că şoferii costă sute de miliarde de dolari pe an pe care nimeni nu-i plăteşte.
Acesta este motivul pentru care majoritatea economiştilor sprijină o anumită formă a taxei pigouviene, numită după economistul britanic Alfred Pigou. Acesta a dezvoltat ideea externalizărilor: lucrurile pe care le facem şi îi afectează pe ceilalţi, dar pe care piaţa nu este capabilă să le taxeze. O externalizare negativă este echivalentul naţional al situaţiei în care cinezi cu trei prieteni care, ştiind că vor împărţi nota de plată la patru, decid să comande un aperitiv mai bogat. Pigou susţine că sunt atât de multe lucruri dăunătoare pe care le facem – ascultăm muzică tare, conducem agresiv – şi că probabil am face mai puţine dacă ar trebui să plătim pentru ele.
Ideea creşterii taxelor pentru a ajuta societatea ar putea suna ca aiurelile unui radical de stânga, totuşi cel mai mare susţinător al unei taxe pigouviene pe benzină este Gregory Mankiw, preşedintele Comitetului de Consilieri Economici ai fostului preşedinte american George W. Bush şi consultant al lui Mitt Romney în campania din 2012.
Mankiew urmăreşte
