Povestea lui Sergiu Nicolaescu m-a impresionat profund. Am urmărit un interviu pe care l-a dat în urmă cu doi ani lui Dan Diaconescu şi am adormit miercuri seara, meditând la cuvintele lui. Spunea cum învăţase să meargă şi să vorbească din nou, după accidentul pe care-l avusese, cum se simţise din nou ca un copil. ”Aţi început o nouă viaţă”, remarcase Diaconescu, iar Maestrul i-a răspuns; ”Da, o nouă viaţă, dar nu va fi prea lungă”! Mi-am amintit cum Sergiu Nicolaescu îşi anunţase plecarea din lume la tribuna Parlamentului, la televizor, la înmormântarea lui Iurie Darie şi am adormit impresionată, cu întrebarea: ”Oare a avut o premoniţie sau şi-a creat realitatea prin propriile cuvinte( răspunsul la întrebarea asta e o taină teribilă)? În timpul nopţii am visat că eram la un cinematograf. Nu ştiu ce film era, dar locurile din jurul meu erau goale, iar o persoană ce-mi stătea în faţă şi mă împidica ”să văd bine” s-a ridicat şi a plecat. Vedeam perfect acum. Într-o sală alăturată, un vechi prieten de-al meu, un preot minunat, un teolog deosebit, îmbrăcat în constum albastru de preot, ţinea o slujbă; era lume multă acolo, dar deodată am văzut că toţi cei din cameră s-au transformat în copii. Însuşi preotul, deşi şi-a păstrat chipul de adult şi vârsta onorabilă pe care o are, a devenit de înălţimea unui copil. Uluitor este că slujba se terminase, iar preotul, în loc să bicuvânteze cu semnul crucii pe frunte, le cerea copiilor să le binecuvânteze ”limbile”! Fiecare copil scotea limba şi preotul făcea semnul crucii pe ea!
L-am sunat ieri pe prietenul meu preot şi i-am spus visul. Mi-a confirmat că are un costum albastru de preot şi ne-am amintit împreună diferite pilde, în care Isus vorbeşte despre puterea ”ce ne stă pe limbă”, în cuvintele rostite de noi. Mai mult, părintele îmi relată că tocmai susţinuse o ”meditaţie” la biserică, în calitatea sa de ”păstor de