Ieri dimineatã, un bãrbat de 57 de ani a fost gãsit mort în zãpadã, la marginea satului Corbu, din comuna Lipovãt. Bãrbatul a murit înghetat la câteva sute de metri de locuintã.
Trupul bãrbatului a fost descoperit de cãtre un localnic care trecea prin zonã. Acesta a sunat imediat la 112. „Am primit solicitarea la 8.15 si imediat un echipaj de Ambulantã a plecat cãtre caz. Am cerut ca acesta sã fie însotit si de un echipaj Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã, pentru cã nu stiam dacã avem acces pânã la locul respectiv. Cele douã echipaje au ajuns pânã în apropierea satului si aproximativ 300-400 de metri au mers pe jos pânã la solicitare. Din pãcate pacientul era decedat de ore bune. În acest caz am anuntat politia, care urmeazã sã stabileascã cu exactitate în ce condit ii a avut loc decesul“, ne-a precizat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulantã al Judetului (SAJ) Vaslui. „Persoana gãsitã decedatã a fost identificatã ca fiind un localnic, acesta fiind gãsit pe o cãrare ce ducea cãtre locuint a sa, la aproxiomativ 300 de metri de casã. Potrivit martorilor, acesta a fost vãzut ultima datã marti seara, în jurul orei 18.00, când a plecat de la niste cunostinte la care fusese în vizitã. Pe corpul bãrbatului nu s-au constat urme de violentã. Cadavrul a fost ridicat si s-a dispus necropsia, în urma cãreia se va stabili cu exactitate cauza decesului“, a precizat inspectorul principal de politie Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui. Potrivit organelor de anchetã este posibil ca bãrbatul sã fi murit din cauza frigului, dar existã si posibilitatea ca decesul sã fi survenit în urma unei afectiuni medicale.
Ieri dimineatã, un bãrbat de 57 de ani a fost gãsit mort în zãpadã, la marginea satului Corbu, din comuna Lipovãt. Bãrbatul a murit înghetat la câteva sute de metri de locuintã.
Trupul bãrbatului a fost descoperit de cãtre un local