Deşi în România s-a vorbit foarte mult despre ireversibilitatea creşterii preţurilor la gaze şi energie termică, marşându-se pe ideea că românii trebuie să se alinieze la preţurile europene, există ţări comunitare vecine, cum e Bulgaria, unde autorităţile au dovedit că e posibilă ieftinirea tarifelor. Astfel, gazele şi energia termică s-au ieftinit în Bulgaria de la 1 ianuarie cu 9,8%, respectiv 3 - 7%, potrivit Comisiei de stat pentru reglementarea în domeniul energiei şi apei.
Reduceri de tarife la sud de Dunăre
Conform autorităţilor bulgare, Sofia va înregistra cele mai importante scăderi ale preţurilor la încălzire, cu reduceri mai mici în Varna, Burgas şi Plovdiv. Ieftinirea cu 9,8% a gazelor, aprobată la sfârşitul lunii decembrie de DKEVR, conduce la un preţ de 656,47 leva (335,6 euro) pe 1.000 de metri cubi, de la 1 ianuarie 2013, cu 71,89 leva (36,7 euro) mai puţin decât înainte.
Directorul general al companiei de stat Bulgargaz, Dimitar Gogov, estimează că veniturile operatorului vor scădea cu până la patru milioane leva (aproximativ două milioane euro) în primul trimestru al acestui an, în urma reducerii preţului la gaze cu 9,8%, şi cu nu 9,3%, cât recomandase compania.
Ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Delyan Dobrev, a promis în decembrie 2012 ieftinirea gazelor naturale de la 1 ianuarie 2013, datorită scăderii costurilor producţiei interne şi negocierii unui contract mai avantajos de livrare cu grupul rus Gazprom, care prevede o reducere cu 20% a preţului.
Producţia internă a Bulgariei acoperă aproximativ 15% din consum, restul fiind importat din Rusia.
În România, tendinţa în domeniul energetic este inversă. De la 1 ianuarie, preţul energiei electrice s-a majorat 10% mai mare. Şi preţul gazelor pentru populaţie este programat să urce cu 10% în 2013, respectiv cu 8%, la 1 iul