Oricât de cinică ar putea să pară observaţia mea, am tot mai multe motive să cred că moartea lui Sergiu Nicolaescu s-a dovedit a fi fost un eveniment extrem de convenabil pentru mulţi şi a avut beneficiari multipli.
Una dintre ultimele dorinţe exprimată înaintea decesului de regizor, aceea de a fi încinerat, respectată cu orice risc de familia sa, ca şi apariţia meteorică a unui musafir neaşteptat la masa succesorală, lucru ce s-a demonstrat a fi până la urmă o neinspirată şi prost regizată cacealma de presă, au amplificat discuţiile oricum nesfârşite, probabil şi ele parte a specificului naţional şi a psihologiei românilor, discuţii ce însoţesc invariabil trecerile în nefiinţă ale unor personalităţi mai mult sau mai puţin marcante ale vieţii publice româneşti. Punând în penumbră îngrijorări reale.
Moartea aceasta a servit Puterii căci a trecut în planul al doilea ezitările evidente, penibile şi amatoreşti ale guvernului Ponta cu privire la taxele şi impozitele locale, ezitări ce spun multe despre nesiguranţa viitoarelor politici fiscale ale Executivului. Dar şi despre ceea ce ni se pregăteşte. E vorba despre un detaliu ce, în alte condiţii mai liniştite şi mai raţionale, ne-ar fi putut duce cu gândul că situaţia economică a ţării e mai gravă decât ne-au lăsat să o credem în timpul campaniei electorale decidenţii politici şi că 2013 va fi, poate, chiar mai mult decât încă un an de austeritate. Până şi anunţul premierului cu privire la calcularea greşită a PIB-ului de către INS a trecut cvasi-neobservat.
Decesul lui Sergiu Nicolaescu a reprezentat deopotrivă un bun prilej de time out pentru fosta Putere care, măcar în intervalul scurs de la momentul înregistrării lui şi până azi, nu s-a mai aflat atât de frecvent în situaţia de a formula replici şi explicaţii deloc convingătoare, uneori chiar infantile ori caraghioase, la acuzele tot mai vehemente de
