În 2007 AVAS avea acţiuni la 1.025 de societăţi, din care 454 erau privatizabile, iar aproape 500 în lichidare judiciară, lichidare voluntară sau în insolvenţă. La sfârşitul lui 2008, din rapoartele instituţiei rezultă că numărul societăţilor privatizabile scăzuse la 418, în lichidare sau dizolvare, fiind 448. În 2009, din cele 743 de companii unde AVAS deţinea participaţii găsim 369 societăţi privatizabile şi 373 în lichidare sau dizolvare iar în 2011, din cele 689 rămase, 338 erau în lichidare sau dizolvare şi 351 privatizabile. Per total, în ultimii cinci ani numărul societăţilor oferite investitorilor este cu numai 100 mai mic decât în 2007, iar cel al „fantomelor" unde AVAS păstrează participaţii a scăzut cu doar 200.

Prima observaţie care se impune: în economia românească e greu să trăieşti, dar nici să mori nu e uşor! Lichidările, dizolvările se lungesc cu anii. A doua: când nu mai scoate resurse strategice pe tarabă sau utilităţi cu poziţie de monopol pe piaţă, statul găseşte mai greu muşterii. Ştim, e vorba de pachete în principal minoritare, miza e alta când vinzi pachetul de control, dar în cinci ani să ai cu numai 100 de exituri mai puţin pentru AVAS spune câte ceva despre interesul pe care şi-l dau funcţionarii instituţiei, dar şi despre atractivitatea business-urilor locale cu statul printre acţionari şi, până la urmă, despre situaţia reală a economiei româneşti (există totuşi 140 de companii cu AVAS majoritar în prezent), cândva unul dintre „tigrii" Estului. În spiritul fair-play-ului să recunoaştem însă că toate părţile au scuze la dispoziţie: afacerile au fost afectate de criză şi de lipsa de imaginaţie a Guvernului, iar salariaţii AVAS au avut motive să mai moţăie la birou de vreme ce în ultimii ani au lucrat mai mult pentru... investitorii FNI, puşi pe executări silite. În plus, în România perspectiva de a cumpăra acţiuni la o companie co