Poliţiştii Posturilor de Poliţie Comunale şi cei de Investigaţii Criminale au identificat miercuri şapte persoane ca fiind autorii unor infracţiuni de furt. Astfel, poliţiştii Posturilor de Poliţie Cămin şi Căpleni din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Carei i-au depistat pe Gheorghe B., în vârstă de 37 de ani, Carol G., în vârstă de 42 de ani, Victor B., în vârstă de 25 de ani, şi Amaro K., în vârstă de 25 de ani, toţi din Căpleni, care au pătruns în mod repetat, pe timp de noapte, prin escaladarea geamului, în magazia unui depozit situat în comuna Cămin, de unde au sustras 34 de saci de azotat de amoniu. Produsele sustrase, în valoare de 2.890 lei, au fost vândute de suspecţi, însă poliţiştii au reuşit recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. Un minor în vârstă de 13 ani este suspectat de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beltiug, întrucât în cursul zilei de marţi a furat o bicicletă în valoare de 500 lei din curtea unui localnic din Socond, prejudiciul fiind recuperat şi restituit părţii vătămate. Tot din curtea unei case au furat doi sătmăreni, Levente E., în vârstă de 42 de ani, şi Adrian G., în vârstă de 35 de ani, mai multe panouri metalice, însă au fost depistaţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. Cele şapte persoane sunt cercetate penal pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, iar poliţiştii continuă investigaţiile pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Poliţiştii Posturilor de Poliţie Comunale şi cei de Investigaţii Criminale au identificat miercuri şapte persoane ca fiind autorii unor infracţiuni de furt. Astfel, poliţiştii Posturilor de Poliţie Cămin şi Căpleni din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Carei i-au depistat pe Gheorghe B., în vârstă de 37 de ani, Carol G., în vârstă de 42 de ani, Victor B., în vârstă de 25 de ani, şi Amaro K., în vârstă de 25 de ani, toţi din Căpleni,