IAȘI. Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, se va întâlni astăzi, 11 ianuarie, începând cu ora 10.00, cu membrii Asociaţiei ,,Ecoleg” Târgu Frumos.
Evenimentul va avea loc într-un cadru restrâns la Casa de Cultură a Comunităţii Ruşilor Lipovenidin Târgu Frumos. La întâlnirea care este o continuare a discuţiilor iniţiate de către preşedintele Consiliului Judeţean în urmă cu două luni, în cadrul proiectului „Sprijin pentru organizarea şi funcţionarea formelor asociative”, desfăşurat prin Camera Agricolă Judeţeană, mass media nu a fost invitată. La eveniment vor participa doar reprezentanţi ai firmelor distribuitoare de seminţe de legume şi alte materiale pentru sectorul legumicol.
„Se vor discuta probleme privind funcţionarea asociaţiei, modul de aprovizionare şi calitatea materialelor folosite, valorificarea producţiei, organizarea târgurilor zonale, condiţiile pentru continuarea accesării fondurilor europene”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Iași.
IAȘI. Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, se va întâlni astăzi, 11 ianuarie, începând cu ora 10.00, cu membrii Asociaţiei ,,Ecoleg” Târgu Frumos.
Evenimentul va avea loc într-un cadru restrâns la Casa de Cultură a Comunităţii Ruşilor Lipovenidin Târgu Frumos. La întâlnirea care este o continuare a discuţiilor iniţiate de către preşedintele Consiliului Judeţean în urmă cu două luni, în cadrul proiectului „Sprijin pentru organizarea şi funcţionarea formelor asociative”, desfăşurat prin Camera Agricolă Judeţeană, mass media nu a fost invitată. La eveniment vor participa doar reprezentanţi ai firmelor distribuitoare de seminţe de legume şi alte materiale pentru sectorul legumicol.
„Se vor discuta probleme privind funcţionarea asociaţiei, modul de aprovizionare şi calitatea materialelor folosite, valorificarea produ