Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj de opinie privind investiţiile prioritare în Sfântu Gheorghe

Publicat in Covasna Media, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Primăria Sfântu Gheorghe va realiza şi în acest an un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor municipiului pentru a afla care sunt, în viziunea lor, domeniile prioritare pentru care ar trebui să se aloce mai mulţi bani din bugetul local.

Primarul Antal Árpád a declarat că autorităţile locale au o strategie de dezvoltare, dar opiniile şi sugestiile cetăţenilor sunt importante pentru a se verifica dacă priorităţile coincid. Sondajul se va realiza prin intermediul unui chestionar postat pe site-ul Primăriei.

Potrivit primarului, deşi se anunţă un an greu, dezvoltarea oraşului va continua deoarece Primăria Sfântu Gheorghe a reuşit să atragă foarte mulţi bani europeni prin diverse proiecte care vor fi implementate începând din acest an. Printre acestea se numără modernizarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare şi realizarea parcului industrial de la Câmpu Frumos, unde în următorii ani se vor crea aproape 400 de locuri de muncă. Valoarea celor două proiecte se cifrează la aproape 50 de milioane de lei.

Anul trecut cetăţenii municipiului au fost îndemnaţi să aleagă trei domenii prioritare dintr-un număr de zece, cum ar fi cultură şi recreere, tineret şi sport, educaţie, dezvoltarea turismului, servicii sociale, construirea de noi locuinţe, reabilitare termică, infrastructură, ordine publică şi crearea de noi locuri de muncă.

La acest sondaj au răspuns aproape 550 de persoane, iar majoritatea au considerat prioritare crearea de noi locuri de muncă, construirea de locuinţe, continuarea programului de reabilitare termică a blocurilor şi dezvoltarea infrastructurii şi a turismului.

Primăria Sfântu Gheorghe va realiza şi în acest an un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor municipiului pentru a afla care sunt, în viziunea lor, domeniile prioritare pentru care ar trebui să se aloce mai mulţi bani din bugetul local.

Primarul Antal Árpád a

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 29 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 43 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 25 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 32 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°