După modelul ţărilor occidentale, de vreo câţiva ani şi în România s-a introdus sistemul de programare. Fie că mergi la doctor, la avocat, la coafor sau la un salon de cosmetică, trebuie să-ţi faci mai întâi programare. În teorie, sistemul nu poate aduce decât beneficii, întrucât presupune că nu mai trebuie să stai de dimineaţa până seara în faţa cabinetelor.

Dar cum era prea frumos ca să fie adevărat, sistemul bineînţeles că nu funcţionează în România. Astfel, să zicem că te hotărăşti să mergi la dentist. Pui mâna pe telefon şi soliciţi să ţi se facă o programare. Ţi se spune că locuri disponibile mai sunt abia peste o săptămână sau chiar două şi că trebuie să ajungi la cabinet la 17.15. Accepţi şi te prezinţi la cabinetul stomatologic la ora stabilită. Intri la ora 17.00, dai „bună ziua” şi aştepţi să vină ora la care doctorul te va băga în seamă. Trece ora stabilită, trece şi sfertul academic, se mai duce pe apa Sâmbetei încă un sfert academic şi se face ora. Dacă după un ceas „intri pe masa de operaţie” trebuie să mulţumeşti cerului, dacă nu, stai în continuare pe hol şi vorbeşti despre verzi şi uscate cu ceilalţi pacienţi care aşteaptă ca şi tine să le vină rândul.

La fel se întâmplă şi în celelalte domenii în care s-a introdus acest sistem de programare. Nu sunt absurdă, nu pretind să se respecte programarea la virgulă, dar nici a aştepta zeci de minute pe la uşile celor la care ţi-ai făcut programare cu o săptămână, două în urmă nu mi se pare deloc normal. Înainte măcar ştiai o treabă, îţi luai liber de la serviciu ori de la şcoală o zi întreagă şi mergeai să-şi rezolvi problemele. Acum, gândindu-te că ai programare, presupui că ştii exact cât durează remedierea problemei cu care te confrunţi. Surpriză însă, toate-s vechi şi nouă toate. Te loveşti de aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Aşadar, vin şi eu cu o întrebare logică. Cui