Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edilul din Turburea nu renunţă la Centrul pentru bătrâni

Publicat in Impact in Gorj, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Aproape 40 de vârstnici din comuna Turburea se vor putea bucura anul acesta de condiţiile unui centru special amenajat pentru ei. Proiectul se vrea unul ambiţios, mai ales că edilul Ion Bârcă este hotărât să încerce finanţarea lui din bugetul propriu.

Realizarea Centrului pentru bătrâni din comuna Turburea are şanse să devină realitate. În ciuda faptului că încă nu s-a dat drumul la lucrările de amenajare, primarul localităţii a finalizat demersurile începute la acest capitol din 2012. Cum centrul se va amenaja pe fosta clădire OMV, Bârcă a încercat în primă fază achiziţionarea lui printr-un credit bancar. Discuţiile purtate însă de curând cu proprietarii clădirii au scos la iveală o soluţie mult mai avantajoasă. Bârcă este hotărât, renunţă la credit, dar nu la proiect.

Primarul Ion Bârcă a amintit de faptul că la finele lui 2012 a depus la Bucureşti un dosar pentru obţinerea creditului bancar, dar a reluat discuţiile cu cei de la OMV, care sunt dispuşi să primească banii în rate. „Din înţelegerile pe care le-am avut de curând cu reprezentanţii OMV-ului, a reieşit că putem să plătim în rate. M-am gândit că vis-a-vis de bugetul pe care îl voi avea anul acesta- vom vedea când vom alcătui bugetul şi când vom primi sumele defalcate din TVA atât de la Consiliul Judeţean cât şi de la Finanţe vom vedea cum stau lucrurile şi poate vom reuşi să-l achiziţionăm prin fonduri proprii, fără să mai suportăm acel dobânzi”, a declarat primarul comunei Turburea, Ion Bârcă. Primarul aşteaptă aprobarea bugetului, dar un lucru este cert, economia pe care a reuşit să o facă în 2012, de un miliard şi pe care o va folosi în favoarea centrului. Anul acesta am avut economie, pe lângă investiţiile care le-am făcut, asfaltări, acea biserică unde am reuşit pictura şi sfinţirea, baza sportivă la şcoală, dotarea şcolii, ei bine, pe lângă acestea am făcut şi o economie de un miliard

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 7 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 8 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 11 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 7 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Galatasaray a câştigat pentru a 24-a oară campionatul Turciei

News.ro acum 9 ore
Galatasaray şi-a făcut datoria în partida cu formaţia Konyaspor, scor 3-1, duminică, în ultima etapă a sezonului, şi a obţinut al 24-lea titlu de campioană a Turciei din istoria sa, Echipa din Istanbul a încheiat sezonul cu 102 puncte, 33 de victori

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 7 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°