Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină dobânda de referinţă la 0,75%, cel mai scăzut nivel de la crearea zonei euro, rezistând presiunilor de a adopta noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro, aflate în recesiune, transmite Reuters.
'Decizia nu este o surpriză, ţinând cont de recentele comentarii ale membrilor BCE, care par să minimalizeze recentele dezbateri privind rata dobânzii', a declarat Nick Matthews, economist la Nomura.
După anunţarea deciziei BCE, euro s-a apreciat faţă de dolari, de la 1,3096 la 1,3115 dolari.
Luna trecută, BCE a estimat că rata inflaţiei în zona euro va fi de aproximativ 1,4% în 2014, ceea ce ar justifica o nouă reducere a ratei dobânzii. De asemenea, BCE se aşteaptă la scăderea inflaţiei sub 2% anul acesta, apreciind că presiunea preţurilor va rămâne moderată.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în decembrie la 2,2%, similară cu cea din noiembrie. Cifra confirmă încetinirea creşterii inflaţiei constată de la începutul lui 2012 şi care a fost întreruptă doar în lunile august şi septembrie.
BCE este îngrijorată de evoluţia economiei zonei euro, intrată în recesiune în al 3-lea trimestru din 2012 şi anticipează în prezent un recul al PIB-ului de 0,3% în 2013.
În iulie 2012, Banca Centrală Europeană a coborât dobânda de bază cu un sfert de punct până la 0,75%. De la lansarea monedei euro la 1 ianuarie 1999, BCE a modificat dobânda de referinţă de 36 de ori (de 18 ori în creştere şi de 18 ori în scădere), dar nu a redus niciodată costul creditului sub pragul de 1%.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină dobânda de referinţă la 0,75%, cel mai scăzut nivel de la crearea zonei euro, rezistând presiunilor de a adopta noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro, aflate în recesiune, transmite Reuters.
'Decizia nu este