Colonizarea de pe Marte ar putea fi făcută în anul 2022 odată cu lansarea primei misiuni de populare a acestei planete. Criteriile pe care trebuie să le întrunească aplicanţii la această misiune nu sunt foarte severe, permiţând aproape oricărui doritor să devină "marţian".
Este cunoscut faptul că excursiile pe Lună sunt foarte costisitoare, însă o alternativă mult mai bună este planeta Marte. Mars One, un startup olandez, organizează selecţii de candidaţi pentru posturi de astronauţi care vor fi trimişi în anul 2022 pe planeta roşie.
Scopul misiunii este colonizarea, un echipaj de patru persoane urmând a fi trimis pe Marte după o serie de antrenamente. Până în anul 2023 Mars One îşi doreşte o colonizare de succes pe Marte, în următorii ani având în plan trimiterea din doi în doi ani a noi astronauţi.
În mod surprinzător cei care aplică pentru a devenii unul dintre primii astronauţi care vor locui pe planeta roşie nu trebuie să aibă vreo specializare anume ori să îndeplinească anumite criterii profesionale sau educaţionale, notează Huffington Post.
"Cei care aplică la acest program trebuie să aibă minimum 18 ani, să aibă un simţ dezvoltat al responsabilităţii, să îşi dorească să creeze şi să susţină relaţii de lungă durată. De asemenea, aplicanţii trebuie să fie capabili să aibă încredere în colegii lor, să se poată adapta rapid la condiţiile date, să fie curioşi şi creativi", se arată în descrierea criteriilor de selecţionare.
De asemenea, descrierea postului de astronaut ideal continuă prin lămuriri conform cărora niciun candidat nu trebuie să deţină vreo specialitate profesională deosebită.
"Mars One nu caută oameni cu anumite calităţi profesionale cum ar fi geologi, doctori sau piloţi. Candidaţii vor primi instruire şi antrenament timp de opt ani. Pregătirea educaţională elevată reprezintă un avantaj, însă tot ceea ce candi