După ce am urmărit Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, am sunat un prieten. Era în vacanţă. Ştiam că este bine aşezat profesional în sondajele de audienţă TV şi l-am rugat, când îşi încheie vacanţa, să-mi trimită un raport cu audienţele concertului în România.

După atâtea ratinguri care se vântură în ziare şi pe site-uri pentru „Vocea României“ şi „Te pui cu blondele“, după atâtea audienţe pentru seriale turceşti, înmormântări, meciuri de fotbal şi talk-show-uri cu Băsescu sau Becali, am fost curios să văd câte puncte „a făcut“ dirijorul austriac Franz Welser-Most şi orchestra sa. Mai mult, am simţit că trebuie să văd şi un profil al telespectatorilor concertulului din „Sala de Aur“.

Peste câteva zile, prietenul (la nevoie se cunoaşte!) mi-a trimis raportul. Multe ratinguri. Şi prima mea grijă a fost să văd câţi am fost în total: o medie de 497.000 de telespectatori pe minut, la nivel naţional. Adică, 2,6% rating pe ţară. Nu mi-a mai păsat dacă ratingul nostru a fost „lider de piaţă“, dacă „a bătut“ Pro TV sau Antena 3 şi care a fost „minutul de aur“. M-am recunoscut, sunt aici, în 2,6%!

Apoi, am avut grijă, cu strângere de inimă, să-mi găsesc grupa de vârstă din care fac parte, în profilul telespectatorilor. Şi am văzut că am fost 61.000 în toată ţara. Şi m-am gândit aşa, într-o doară, la colegii mei de generaţie, ce mai fac, pe unde sunt, care au mai rămas în România, care s-au ajuns cu maşini şi case, care au murit... Dar sondajele de audienţă îi numără pe cei vii şi nu pe morţi. (Morţii se pun pe buletinele din urnele de votare.)

Sondajele de audienţă îi numără pe cei vii şi nu pe morţi. Morţii se pun în urnele de votare.

Petre Barbu

M-am uitat la următoarea grupă de vârstă: 55 – 64 de ani. Aici au fost mai mulţi: 96.000 (adică 19,4% din totalul telespectatorilor). Şi mi-am amintit