Aproximativ 150 de timişoreni s-au adunat ieri seară în faţa Casei Mühle din Timişoara, un cunoscut imobil monument istoric, pentru a protesta faţă de distrugerea acestuia, după ce a ajuns în proprietatea unui grup de rromi, anunță Mediafax. N-am să scriu despre istoricul năzbâtiilor manageriale din administrația locală (nu doar) timișoreană. Nici despre războiul surd cu clanurile de romi, de români, de maghiari și de ce soi or mai fi (chestiunea aceasta cu ”țiganii-s de vină” sună ușor exagerat într-o țară în care ordinea publică e asigurată de Poliția/Justiția Română). Știm ce înseamnă corupție, iresponsabilitate, ignoranță sau, după caz, imbecilitate în administrația din România.

Pe mine unul, istoria scandalurilor de după 1989 din jurul clădirilor de patrimoniu mă lasă perplex. Un melanj de revoltă și greață. E greu, totuși, să înțelegi până unde merg unii, autorități și proprietari, în a distruge sau a mutila ce e mai frumos arhitectural într-un oraș. În Târgu Mureș, orașul în care am crescut, două dintre clădirile emblematice stau în paragină de ani de zile, gata să se dărâme. Primăria a pus un banner cât casa în care precizează că vinovat e proprietarul, aflat la București. Suntem cam ca „Povestea prostului”, a lui Creangă. Treaba e că întâmplări similare cunosc și în București. Nici la Cluj, Iași, Brașov, Sibiu sau Oradea lucrurile nu stau altfel. Ca să nu mai spun de Craiova sau Constanța. La urma urmei, reprezentanții noștri de azi continuă ce au învățat din Demolidava lui Ceaușescu. Nu le-a păsat nici atunci, nu le pasă nici acum. Doar contextul și, bineînțeles, pretextul sunt altele. Numai că, întorcând puțin zicala, cine nu își cunoaște istoria, riscă să nu o repete.

Istoria Casei Mühle începe în 1876, când noul proprietar, Wilhelm Mühle, un florar născut în 1844 la Kulm, în Bohemia, și educat la școli cehești și germane, se stabili