Aşa cum se obişnuieşte pe la toate turneele cu ştaif, cei de la Openul Australian au început deja să încălzească puţin aşteptările pentru ceea ce va urma de luni încolo. Bineînţeles, avem ştiri şi poze despre starurile care se adună, despre speranţele locale, despre stânga şi despre dreapta, despre vreme şi despre stil. Pe lângă astea, ne-au răsfăţat – Happy Slam doar – şi cu nişte analize cel puţin interesante, făcute pe tipicul analizelor SWOT, ale unora dintre jucătorii care ar putea să facă diferenţa la Melbourne.
Am zis că nu ne-ar strica şi nouă un pic de exerciţiu de încălzire, aşa că le-am adunat mai jos, rezumând textele australienilor despre puncte slabe, puncte forte, oportunităţi şi ameninţări şi adăugând titlurile din partea casei. Enjoy!
Juan cel Respectuos
Perspectivele lui Juan Martin del Potro de a fi unul dintre posibilii candidaţi pentru un upset al Big 3 la această ediţie a Openului Australian par a fi destul de bune. Are cel puţin cinci puncte forte: unul dintre cele mai devastatoare forehand-uri, atunci când îl loveşte cum trebuie; un backhand pe care se poate baza; serviciu exploziv; mişcare în teren excepţională pentru cineva de statura lui; prezenţă intimidantă pe teren taman datorită staturii. Spre deosebire de ceilalţi jucători care ar putea atenta la triumvirat, Delpo ştie de ce anume este nevoie ca să câştige un Grand Slam, o altă oportunitate fiind faptul că se descurcă bine pe terenurile de ciment. Uitându-ne la slăbiciuni şi ameninţări, reţinem că argentinianul are „un respect aproape reverenţial pentru Big Four” (10 – 32 recordul carierei împotriva cvartetului) şi un talent special de a se băga pe tabloul la AO în calea lui Roger, care n-a stat la discuţii prea multe cu el, nici în 2009, nici în 2012.
Tsonga inconstantul
Spiritul de luptă, jocul atletic şi agresiv, construit pe un forehand letal, su