Phoenix Şimleu va evolua sâmbătă, de la ora 11, pe terenul echipei Dinamo Bucureşti, iar campioana Remat va primi duminică, de la ora 17, vizita formaţiei SCM Universitatea Craiova
Cele două reprezentante ale voleiului sălăjean vor susţine la finalul acestei săptămâni primele partide din returul Diviziei A1 la volei masculin.
Cu două modificări în sextetul de bază, dar şi cu un alt antrenor principal, campioana Remat Zalău speră să aibă în partea a doua a campionatului o evoluţie mai bună decât în tur şi să se claseze, cel puţin pe podium la finalul actualei ediţii. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi secundul Ovidiu Macarie va avea ca primă adversară în partea a doua a campionatului formaţia SCM Universitatea Craiova, echipă clasată pe poziţia secundă după prima parte a sezonului. “Sper să facem un joc bun şi să debutăm cu victorie în returul campionatului”, a afirmat “principalul” campioanei, Aurel Vlaicu.
Phoenix Şimleu Silvaniei va debuta în deplasare, urmând să evolueze pe terenul echipei Dinamo Bucureşti, cele două echipe fiind la al patrulea duel din acest sezon, după unul în campionat şi alte două în Cupa României. “În pauza dintre tur şi retur, nu am făcut o pregătire continuă, pentru că jucătorii au avut şi zile de pauză în perioada sărbătorilor. Ne confruntăm cu câteva accidentări, nu foarte grave însă şi sper ca toţi jucătorii să fie apţi până la ora meciului. Ne dorim să avem o evoluţie cel puţin la fel de bună ca în partea a doua a turului, iar dacă se va întâmpla acest lucru toată lumea cred că va fi mulţumită. La Bucureşti mergem cu gândul de a produce o surpriză. Ar fi extraordinar şi pentru moralul băieţilor, pentru că ar aborda cu mai mult curaj următoarele partide”, ne-a precizat antrenorul echipei şimleuane, Mircea Abraham.
Partida dintre Remat Zalău şi SCM Universitatea Craiova va avea loc duminică seara, de la ora