După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, toată lumea credea că omenirea se va elibera de războaie, de mizerie şi de foamete, că nu vor mai exista ţări sărace şi ţări bogate, oameni săraci şi oameni superbogaţi, dar speranţele lor nu s-au împlinit, focare de război existând peste tot, pericolul unei deflagraţii nucleare ne pândeşte la tot pasul, prăpastia dintre bogaţi şi săraci s-a adâncit, nu s-a micşorat, optimismul oamenilor şi încrederea lor într-o lume mai bună şi mai dreaptă s-a năruit, luându-i locul pesimismul şi deznădejdea.

Omul simplu de pretutindeni se întreabă de ce, astăzi, este confruntat cu mai multe dificultăţi şi care sunt perspectivele, dar răspunsurile întârzie să vină.

Globalizarea a creat un nou tip de tensiuni la nivel planetar, proiectele şi programele adoptate de către "arhitecţii" lumii şi ai Europei nu au dat rezultatele scontate şi aşteptate, astfel că din ce în ce mai pregnant apar manifestaţii antiglobalizare din partea unor grupuri mari de oameni, care nu vor să renunţe la identitatea lor naţională, la tradiţiile şi obiceiurile lor şi să se contopească în ceva nedefinit, neconturat.

Pe de altă parte, "supercentralizarea" şi "concentrarea" deciziilor în mâna unui grup de oameni provenind din ţările dezvoltate începe să-i îngrijoreze pe şefii de guverne ai ţărilor sărace, al căror cuvânt va conta mai puţin în luarea deciziilor.

În timp ce problemele cu care se confruntă omenirea sunt tot mai numeroase şi mai complexe, concentrarea excesivă a deciziilor în mâna unui grup restrâns de oameni nu pare soluţia cea mai bună, o decizie fiind cu atât mai corectă cu cât la luarea ei participă mai multe capete, în speţă mai multe ţări.

Atât prezentul, cât şi viitorul devin tot mai preocupante pentru oameni, deoarece mizeria şi sărăcia, violenţa, terorismul, drogurile, criminalitatea bântuie zone întregi ale g