Metrologia, într-o accepție generală, este știința măsurării. De fapt, metrologia este știința care oferă cunoștințe asupra mărimilor fizice, cu referire la valoarea lor, folosind o exprimare într-un limbaj normal, sub formă de lege, a cărei justificare rezidă în originea sa matematică. Ea se aplică la toate fenomenele măsurabile, cu atât mai bine cu cât aceste fenomene sunt mai exact cunoscute, deoarece o măsurare este cu atât mai precisă cu cât mărimea care formează obiectul ei este mai bine definită. Bogată în tradiții remarcabile în trecut, metrologia – atât de necesară și deopotrivă umană – contribuie azi și va contribui și mai mult în viitor la progresul civilizației. Nivelul tehnic din metrologia aplicată este barometrul nivelului de civilizație al societății. Pe teritoriul României, jalnicei stări a măsurătorilor, i se va pune capăt abia după Unirea de la 24 ianuarie 1859, când s-au creat condițiile adoptării unei legislații unice. În aceste condiții la 15 septembrie 1864, la Ruginoasa, Alexandru Ioan Cuza, Domnul cel Luminat, semnează Legea pentru adoptarea sistemului unitar de măsuri și greutăți din România, care reprezintă una din marile realizări ale Unirii. Legea a fost concepută în mare parte după legea franceză și proiectul de lege întocmit de Ion Ghica și reprezintă începutul metrologiei legale, moderne, în România. În 20 mai 1875 a fost fondată, prin semnarea de către 17 state ale lumii, a tratatului diplomatic, „Convenția metrului”, România a fost al 19 stat semnatar, în 1883. România, reprezentată de Biroul Român de Metrologie Legală(BRML), este membru al Comitetului Internațional de Măsuri și Greutăți (CIMP) – Convenția Metrului – din 1883, membru al Organizației Internaționale deMetrologie Legală (OIML) din 1956 și membru asociat al cooperării Vest-Europene de Metrologie Legală (WELMEC) din 1996. Serviciul Județean de Metrologie Legală Mureș oper