O nouă tendinţă în materie de restaurante, răspândită peste tot în lume, le vizează pe femei, care se bucură în ultimii ani să ia masa în localuri care le sunt dedicate exclusiv.
Astfel, din Dubai până în Las Vegas, de la Londra până în Zhengzhou, China, restaurantele care au clientelă exclusiv feminină sunt considerate afaceri înfloritoare. Ceea ce ar fi putut părea un local care promovează discriminarea sexuală - mai ales dacă problema ar fi fost privită de cealaltă parte - a devenit o obligativitate în multe dintre oraşele care se doresc aliniate la tendinţe, informează ediţia online a publicaţiei Times.
Un astfel de restaurant, aparţinând brandului KC'z, urmează să se deschidă pe 1 februarie, în Soho, una dintre cele mai selecte zone din Londra. Acesta nu este primul, în capitala Marii Britanii funcţionând deja cu succes The Sorority Club, STK - un lanţ american destinat doamnelor - şi clubul degustătoarelor de bere Dea Latis.
Deşi detaliile în acest sens sunt puţine, managerul localului a declarat pentru Times că restaurantul nu îşi propune să îi marginalizeze pe bărbaţi, ci să se adreseze în special nevoilor exprimate ale femeilor.
Potrivit publicaţiei Relaxnews, actriţa Eva Longoria a deschis la rândul său un astfel de stabiliment culinar în Las Vegas, pe care l-a numit "SHe". Restaurantul a fost inaugurat chiar de Anul Nou. Inspirat din efervescenţii ani 1990, fostul club de noapte are şi un ring de dans dispus central, un podium de defilare pentru prezentările de modă şi este împodobit cu oglinzi şi cristale.
În ceea ce priveşte restaurantul din Zhengzhou, China, există o excepţie. Bărbaţii au voie să îi calce pragul, dar numai dacă sunt însoţiţi de o doamnă.
Un local destinat exclusiv femeilor se află şi în Arabia Saudită. Aici, clientele se pot bucura de o cină liniştită, departe de soţi şi de ochii vigilenţi ai for