Tot mai mulţi puşti de bani gata pe care părinţii i-au dotat prematur cu bolizi dau dovadă de inconştienţă la volan, dar şi de vastă nesimţire. Pentru că nu mai e la modă să impresionezi o fată cu bogatul vocabular format de pe la şcoală şi de-acasă, băieţilor nu le mai rămâne decât să impresioneze cu maşinile scumpe. Şi nici nu se mulţumesc să le plimbe pe admiratoare prin sensul giratoriu cu viteză ameţitoare, convinşi fiind că niciun poliţist nu îndrăzneşte să-i oprească. Aşa că, după o scurtă plimbare cu maşina, aceştia le conduc pe tinere la localurile din centru. Pentru a le arăta “bărbăţia”, se urcă cu maşinile pe trotuar, până la uşa barulul cu pricina. După care, prin zeci de manevre, îşi parchează maşina pe trotuar. Aşa se face că zeci de maşini sunt parcate pe Corso, seară de seară, fără ca poliţiştii să-i amendeze. Dacă vreun trecător îşi arată nemulţumirea, riscă să-şi ia o bucată peste cap taman din geamul maşinii. Aseară, un astfel de băiat, de care părinţii suntem convinşi că sunt mândri nevoie mare, şi-a demonstrat apucăturile de mare cioban circulând cu maşina pe trotuar din faţa restaurantului Dana II până în faţă la Target.
Tot mai mulţi puşti de bani gata pe care părinţii i-au dotat prematur cu bolizi dau dovadă de inconştienţă la volan, dar şi de vastă nesimţire. Pentru că nu mai e la modă să impresionezi o fată cu bogatul vocabular format de pe la şcoală şi de-acasă, băieţilor nu le mai rămâne decât să impresioneze cu maşinile scumpe. Şi nici nu se mulţumesc să le plimbe pe admiratoare prin sensul giratoriu cu viteză ameţitoare, convinşi fiind că niciun poliţist nu îndrăzneşte să-i oprească. Aşa că, după o scurtă plimbare cu maşina, aceştia le conduc pe tinere la localurile din centru. Pentru a le arăta “bărbăţia”, se urcă cu maşinile pe trotuar, până la uşa barulul cu pricina. După care, prin zeci de manevre, îşi parche