Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, cel mai mare grup din industria locală de medicamente, spune că în "doi, cel mult trei ani", compania ar putea ajunge la afaceri consolidate de 1 mld. euro. Grupul, care reuneşte distribuitorul Mediplus, farmaciile Sensiblu şi o divizie de marketing & sales, aştepta anul trecut afaceri consolidate de 800 mil. euro, în timp ce profitul net a fost estimat la o singură cifră (sub 10%).
"Am reuşit o performanţă bună în 2012. Am crescut mai mult decât piaţa, care estimez că s-a majorat cu 5-6%. (...) La limită am reuşit să facem bugetul iniţial în zona de distribuţie, cu mari eforturi. Însă mă interesează mai puţin cifrele de vânzări. Mă interesează rezultatele de profitabilitate pentru că putem să vindem de două ori cât vindem acum, dar să câştigăm jumătate", a spus Popescu într-un interviu acordat ZF.
Popescu, 47 de ani, conduce A&D Pharma din 2008 şi spune că la nivelul farmaciilor anul trecut a fost cel mai dur din punctul de vedere al concurenţei.
Grupul A&D Pharma este controlat de oamenii de afaceri Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert şi Michel Eid. În intervalul 2006-2011, grupul a fost listat pe piaţa principală a bursei din Londra.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, cel mai mare grup din industria locală de medicamente, spune că în "doi, cel mult trei ani", compania ar putea ajunge la afaceri consolidate de 1 mld. euro. Grupul, care reuneşte distribuitorul Mediplus, farmaciile Sensiblu şi o divizie de marketing & sales, aştepta anul trecut afaceri consolidate de 800 mil. euro, în timp ce profitul net a fost estimat la o singură cifră (sub 10%).
"Am reuşit o performanţă bună în 2012. Am crescut mai mult decât piaţa, care estimez că s-a majorat cu 5-6%. (...) La limită am reuşit să facem bugetul iniţial în zona de distribuţie, cu mari