Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După bal, la muncă la Chiheru de Jos

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 10 ianuarie 2013 ·

Sâmbătă spre duminică, în avampremierea Bobotezei, la Chiheru de Jos a avut loc tradiţionalul “Bal al însuraţilor”, eveniment găzduit de Căminul Cultural din comună, la care au participat 200 de persoane, care au păstrat astfel tradiţia care spune că de Sfântul Ion, însuraţii petrec la aşa zisul “Bal al Ionilor.”

„A fost împrumutată de la noi”

„La noi este un obicei, manifestarea este unică deoarece toate celelate “Baluri ale însuraţilor” din zona Reghinului se organizează într-o anumită perioadă şi toată acestă tradiție a fost împrumutată de la noi, unde acest bal se organizează din cele mai vechi timpuri. Chiar şi în perioada regimului trecut se organiza acest eveniment în preajma Bobotezei şi a Sfântului Ion. Specific acestui bal este că până la miezul nopţii pot participa şi alte persoane în afara celor însuraţi, copii, femei în vârstă, viitori însuraţi, dar după miezul nopţii rămân doar însuraţii să se distreze. A fost întinsă o masă mare unde fiecare a venit cu mâncarea şi acolo, în mijlocul tuturor, oamenii şi-au depănat amintiri, s-au cinstit şi s-au distrat până către dimineaţa. A fost o distracţie de pomină, a fost şi o tombolă unde fiecare a avut de câştigat”, a declarat Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiheru de Jos.

Desemnarea ciobanilor şefi

După distracţie, înapoi la muncă, lucru adeverit şi la Chiheru de Jos, prioritatea numărul unu la început de an la nivelul comunei fiind stabilirea bugetului pentru acest an. De asemenea, în această perioadă vor fi aleşi cei care vor avea grijă de animalele, de oi, la munte, aceştia urmănd să fie aleşi până pe 20 ianuarie. „Voi prezenta în faţa Consiliului Local un bilanţ al anului trecut, precum şi principalele investiţii care se vor face în acest an. De asemenea, în acestă perioadă are loc alegerea ciobanilor care vor păstori animalele cetăţenilor la munte. Acest lucru se face de regul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 6 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 23 minute
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 42 minute
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 19 minute
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

VIDEO Un al doilea cutremur puternic lovește Filipine, la doar câteva ore după cel de 7,4 grade

HotNews acum 2 ore
Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoane, declanşând alunecări de teren şi determinând e

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°