Fotbaliştii români au ales drept cei mai buni jucători la nivel mondial în anul 2012 aceiaşi componenţi ai formaţiei desemnate de FIFA FIFPro World XI, se arată într-un comunicat la AFAN remis agenţiei MEDIAFAX.
"Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) a derulat în cursului anului trecut procedura de vot în baza căreia jucătorii români de fotbal şi-au exprimat opţiunile cu privire la cei mai buni fotbalişti la nivel mondial. În baza sufragiilor adunate de la fiecare dintre sindicatele naţionale afiliate, inclusiv AFAN, organismul sindical mondial, FIFPro, a desemnat apoi «FIFA FIFPro World XI», respectiv cea mai bună echipă la nivel mondial în 2012, una bazată exclusiv pe alegerile efectuate de fotbalişti", se arată în comunicatul sindicatului fotbaliştilor.
Echipa ideală a anului 2012, anunţată, luni, la Zurich, în cadrul galei FIFA Balonul de Aur, a fost următoarea: Iker Casillas (Spania - Real Madrid) - Dani Alves (Brazilia - FC Barcelona), Gerard Pique (Spania - FC Barcelona), Sergio Ramos (Spania - Real Madrid), Marcelo (Brazilia - Real Madrid) - Xabi Alonso (Spania - Real Madrid), Xavi Hernandez (Spania - FC Barcelona), Andres Iniesta (Spania - FC Barcelona) - Lionel Messi (Argentina - FC Barcelona), Radamel Falcao (Columbia - Atletico Madrid), Cristiano Ronaldo (Portugalia - Real Madrid).