Un drum din satul Băneşti, comuna Fântânele, judeţul Suceava, este înzăpezit de dinainte de Crăciun, iar zecile de oameni care locuiesc acolo, mare parte bătrâni, sunt disperaţi şi au cerut ajutorul mass-media.
Deşi drumul se află la nici jumătate de kilometru de sediul primăriei şi nu e vreo uliţă înfundată printr-un cătun de munte, primarul localităţii, Gheorghe Cornea, a venit cu un răspuns incredibil la întrebările reporterilor despre acest caz: „Oamenii nu au răbdare, însă nu pot fi rezolvaţi toţi o dată. Treaba va fi rezolvată şi acolo, dar nu sub presiune, ci cu răbdare, înţelegere şi înţelepciune”. Primarul explică că zăpada căzută în această iarnă a depăşit cu mult posibilităţile de intervenţie şi se lucrează funcţie de priorităţi.
Aşadar, răbdare şi înţelepciune e îndemnul primarului Cornea pentru cele aproximativ 15 familii care locuiesc pe acel drum. Ca o ironie a sorţii, drumul cu pricina are şi un nume sugestiv: „Strada Cimitirului”.
Pe unele porţiuni, zăpada are mai bine de jumătate de metru, iar oamenii nu mai pot îndura să stea cu maşinile în curte şi să se chinuie printre nemeţi să iasă din curţile lor.
“Avem îndată o lună de zile de când stăm înzăpeziţi aici şi nimeni nu ne bagă în seamă. Plătesc impozit la două maşini şi stau cu ele în curte. Pur şi simplu nu vor să vină la noi. Au fost cu utilajele peste tot numai la noi nu . Am fost în audienţă la primar şi tot spune vin mâine, vin mâine, de o lună de zile ne minte încontinuu. Sunt oameni bătrâni, copii care merg la şcoală... Dacă Doamne fereşte ia foc o casă ce facem, cum ajunge aici maşina de pompieri”? se întreabă Marcel Bejinariu, unul dintre sătenii care locuiesc pe acea stradă.
Un alt localnic mărturiseşte şi el conluzia discuţiei avută cu primarul despre această prob