Ministrul Mona Pivniceru a declarat pentru gândul că a s-a întâlnit cu Crin Antonescu pentru a-i cere să intrdoducă pe ordinea de zi a Senatului legea privind degrevarea instanţelor judecătoreşti. Legea în cauză priveste punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă, act normativ ce intră în vigoare pe 1 februarie.
Ministerul Justiţiei a iniţiat încă de anul trecut un pachet legislativ care să amâne intrarea în vigoare a unor prevederi din Noului Cod de Procedură Civilă pe motiv că instanţele nu sunt pregătite. ”Dacă legea de degrevare a instanţelor nu trece rapid prin Parlament tot sistemul este aruncat în aer”, a mai declarat Mona Pivniceru pentru gândul. Ministrul Justiţiei a menţionat că nu a discutat cu Antonescu despre scandalul de la CSM şi nici despre numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA.
Mediafax a relatat că Mona Pivniceru a avut joi 10 ianuarie o întâlnire de 40 de minute cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Întâlnirea i-a fost solicitată lui Antonescu de Mona Pivniceru. Cei doi s-au întâlnit la sediul Ministerului Justiţiei.
”În primul rând, eu sunt o persoană liberă. Mă întâlnescu cu cine vreau. I-am cereut acestă întâlnire domnului Antonescu pentru a discuta despre pachetul de legi privind măsurile de degrevare a instanţelor şi de punere în aplicare a Codului de Procedură Civilă. E pachetul pe care l-am discutat toată vara”, a declarat Mona Pivniceru pentru gândul.
Ministrul Justiţiei a explicat că i-a solicitat sprijinul lui Crin Antonescu pentru a introduce pe ordinea de zi a Senatului cât mai rapid a legii privind degrevarea instanţelor judecătorieşti.
”Am muncit toată vara la acestă lege dacă nu trece prin Parlament rapid toată munca se iroseşte. Dacă acest pachet nu este adoptat Codul de Procedură Civilă intră în vigoare aşa cum este dar instanţele nu sunt pregătite. Sunt intanţe