Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că solicită demisia directorilor de instituţii, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, care au fost numiţi pe criterii politice de vechea guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Solicit, în mod oficial, demisia tuturor directorilor din instituţiile statului care vin poziţionaţi şi puşi pe funcţii din anii anteriori, din punct de vedere politic, a celor care nu au nicio legătură cu guvernarea actuală. Celor de la PDL care nu au fost puşi politic nu le vom cere să treacă la PSD şi vor putea în continuare să conducă unităţile", a spus Titu Bojin.
Totodată, şeful PSD Timiş a afirmat că schimbări vor avea loc şi la conducerea organizaţiilor PSD din judeţ care nu au obţinut un scor bun la alegerile parlamentare din decembrie.
"Cei cu rezultate slabe la conducerea organizaţiilor locale vor fi schimbaţi din funcţie. Este vorba despre preşedinţii PSD ai organizaţiilor Sânnicolau Mare, Gottlob, Teremia Mare, Brestovăţ, Pădureni, Criciova, Fârdea, Satchinez, Lenauheim, Jimbolia, Tormac, Topolovaţu Mare, Darova, Bara, Deta, Denta, Peciu Nou", a spus Bojin.
Cu toate acestea, liderul PSD Timiş s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute la alegerile locale şi la cele parlamentare, afirmând că filiala judeţeană a obţinut opt parlamentari şi 39 de primari.
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că solicită demisia directorilor de instituţii, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, care au fost numiţi pe criterii politice de vechea guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Solicit, în mod oficial, demisia tuturor directorilor din instituţiile statului care vin poziţionaţi şi puşi pe funcţii din anii anteriori, din punct de vedere politic, a celor care nu au nicio legătură cu guvernarea actuală. Celor de l