Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Arhiepiscopul Epifanie Norocel, înmormântat în cripta din Catedrala Episcopală

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel a fost înmormântat ieri la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, fiind condus pe ultimul drum de un convoi funerar format din 700 de preoţi din judeţele Vrancea şi Buzău. Trupul Arhiepiscopului a fost depus în cripta din interiorul Catedralei, unde îşi va dormi somnul cel de veci. Slujba de prohodire a fost oficiată de Patriarhul Daniel. La funeralii au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, prefectul de Vrancea, Cătălin Popescu, primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, senatorii Cristian Dumitrescu şi Petru Filip, deputaţii Nini Săpunaru şi Ciprian Nica.

Doliu, lacrimi şi tristeţe adâncă la înmormântarea Înalt Preasfinţitului Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a avut loc ieri la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău. Peste 700 de preoţi şi monahi din cele două judeţe, dar şi din alte zone ale Moldovei, înalţi prelaţi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai administraţiilor locale din cele două judeţe, dar şi oameni simpli au asistat la slujba de înmormântare, oficiată de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În Catedrală au avut acces doar preoţii şi oficialităţile, mulţimea strângându-se afară, în preajma bisericii. De altfel, în zonă traficul a fost restricţionat pe parcursul desfăşurării evenimentului.

Slujba a început la ora 8.00, cu oficierea Sfintei Liturghii, apoi de la ora 11.00 a început slujba propriu-zisă de prohodire, după care Patriarhul Daniel a susţinut o cuvântare în care şi-a exprimat regretul pentru pierderea suferită de Biserica Ortodoxă.

În cuvântul de învăţătură intitulat UN ARHIPĂSTOR MISIONAR ŞI HARNIC, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că traversând vremuri de încercare şi multe oprelişti, în timpul comunis

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°