Ministerul Culturii şi Secretarul General al Guvernului caută soluţii pentru închiderea sau stoparea „găurilor negre” din cadrul Centrului pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului” din Capitală, astfel încât instituţia să devină eficientă, a declarat în cadrul şedinţei de Guvern, vicepremierul Liviu Dragnea.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului a fost introdus un proiect de hotărâre cu privire la „desfiinţarea Centrului pentru Artele Spectacolului Sala Palatului şi pentru modificarea unor acte normative”. Însă, actul normativ a fost amânat.
După terminarea şedinţei, vicepremierul Liviu Dragnea a menţionat că ministrul Culturii împreună cu secretarul general al Guvernului vor ajunge la un acord asupra acestui act normativ săptămâna viitoare.
„Se intenţionează eficientizarea activităţii şi, practic, închiderea sau stoparea găurilor negre care au fost pe lângă această instituţie de-a lungul anilor. Secretariatul General al Guvernului va identifica soluţii pentru ca acest edificiu să poată fi adus la o stare mai bună", a afirmat Dragnea.
Centrul pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului” a fost mutat de Executiv în toamna anului trecut din subordinea Ministerului Culturii în cea a Secretariatului General al Guvernului, cu scopul de a promova imaginea României şi a „strategiilor guvernamentale” în diferite domenii, informează Mediafax.
Guvernul este de părere că prin această măsură, se va asigura creşterea vizibilităţii şi impactul acţiunilor desfăşurate în cadrul acestui centru cultural.
În acest caz, centrul va putea organiza evenimente care vor ajuta la promovarea imaginii României şi promovării strategiilor guvernamentale în diverse domenii de activitate
Modernizare abandonată
Totodată, în luna noiembrie 2011 intrase în dezbatere publică proiectul prin care se dorea modernizarea Sălii Palatului. Arhit