Întoarcerea în ţară a tinerilor români specializaţi în diverse domenii, în străinătate, a fost un subiect pus din nou în discuţie cu ocazia premiilor acordate celor mai buni studenţi ai noştri care studiază peste hotare. O problemă încă nerezolvată, a remarcat Sebastian Burduja, fondatorul Ligii Studenţilor Români în Străinătate, consultant al Băncii Mondiale şi absolvent al universităţilor Stanford şi Harvard.
Cei mai buni dintre cei buni
Mai mult de 500 de studenţi care învaţă în universităţi din Europa sau Statele Unite ori chiar în Asia au fost prezenţi, marţi seară, la Palatul Parlamentului, cu ocazia celei de-a patra ediţii a galei dedicate minţilor luminate. Oamenii aceştia studiază în domenii dintre cele mai diferite - informatică, arhitectură şi medicină, inginerie, geologie, arte frumoase şi biologie. Au fost premiaţi, cu ocazia aceasta, nouă tineri care s-au remarcat în specializarea lor, în ultimul an. Este vorba despre Alexandra Olteanu, care se pregăteşte în informatică la Ecole Polytechnique din Laussane, apoi Gruia Bădescu, pentru arhitectură, de la Universitatea Cambridge, Andrei Horia Gheorghe pentru matematică, de la Universitatea Princeton, Paul Bogdan, inginerie, Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburg, Călin Andrei - pentru caligrafie, acesta pregătindu-se la Academia de Artă din China, Alexandru Călin, medicină, Universitatea Carol Davila, Andrei Panaiotu - geologie şi geofizică, la Universitatea din Bucureşti, Maria Niţulescu - arte, la Academia de Arte Frumoase din Milano.
Sergiu Paşca, la 30 de ani, deja o somitate medicală în SUA
Marele premiu a fost atribuit lui Sergiu Paşca, care urmează studii postdoctorale la Universitatea Standford. Sergiu este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj şi acum, la 30 de ani, este angrenat într-un amplu program de cercetare la universitatea americană, în ce