Un act al Ministerului Sănătăţii, care prelungeşte programul de vizită al rudelor în spitale, nemulţumeşte directorii, care se opun cu toate puterile, pe motive diverse. Sursa: LIBERTATEA
Din această săptămână, toate spitalele trebuie să aplice un ordin care reglementează printre altele programul de vizite al rudelor care au bolnavi internaţi. Potrivit noilor norme, părinţii, copiii, surorile şi fraţii pacienţilor pot intra în spital de luni până vineri între orele până vineri în intervalul orar 15,00 - 20,00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică programul de vizită se realizează între orele 10,00 - 20,00.
„O porcărie de ordin”
Iniţiat de Ministerul Sănătăţii fără o dezbatere publică, ordinul ar fi trebuit să-i ajute măcar pe pacienţi. „E o porcărie de ordin pentru că limitează accesul în spital al soţilor, prietenilor sau tutorilor”, comentează președintele Asociație pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu.. DECIZIE ÎN PREMIERĂ: SPITALE vor fi plătite, în 2013, ÎN FUNCŢIE DE CLASIFICARE
„Nu suntem de acord cu programul prelungit de vizite. Riscăm să crească numărul infecţiilor nozocomiale. Vă daţi seama ce înseamnă accesul rudelor la terapie intensivă sau în secţiile de chirugie? Cine să stea să cureţe tot timpul?”, ne-a spus Felicia Constandis, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov.
Şpaga, sancţionată administrativ
Profesorul Emanoil Ceauşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti, nu vede însă niciun impediment în relaxarea orelor de vizită. „Regulamentul intern a fost modificat încât să se supună ordinului”, ne-a spus Ceauşu, al cărui spital nu mai aparţie de MS, ci de autorităţile locale.
Ordinul prevede şi posibilitatea concedierii paznicilor care sunt prinşi luând şpagă. „Primirea de mită e penală. Atunci de ce sancţionăm administrativ această abatere? Este o pre