Sistemul medical vrâncean va funcţiona, în următoarele două luni, fără niciun fel de probleme. La începutul acestei săptămâni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat suma de 34 de milioane de lei, care reprezintă credite bugetare şi de angajament pentru lunile ianuarie şi februarie, luni în care furnizorii de servicii medicale funcţionează pe baza unor acte adiţionale la contractele pe anul trecut, pentru ca în martie să fie semnat Contractul Cadru pentru anul în curs.
Cei mai mulţi bani au fost daţi pentru spitale, toate cele cinci unităţi sanitare din Vrancea primind în total 14 milioane de lei. Pentru consumul de medicamente compensate şi gratuite a fost alocată suma de 10,8 milioane de lei, iar Serviciul de Ambulanţă a primit 2,1 milioane. „Laboratoarele de analize medicale şi cele de imagistică au primit 320 mii lei, dispozitivele medicale 250 mii lei, medicii stomatologi 87 de mii lei, iar medicii din ambulatorii 820 mii lei. Sistemul sanitar va funcţiona în următoarele două luni fără nici un fel de probleme, fiind alocate fonduri suficiente pentru ca lucrurile să decurgă în bune condiţii. Bugetul alocat acoperă necesarul pentru medicamente, analize de laborator, programe de sănătate, spitale”, spune Mihai Copaci, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea.
De asemenea, au fost alocaţi bani şi pentru programele naţionale de sănătate, precum cele de oncologie, diabet, HIV/SIDA şi dializă, suma totală fiind de peste 2,2 milioane.
Sistemul medical vrâncean va funcţiona, în următoarele două luni, fără niciun fel de probleme. La începutul acestei săptămâni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat suma de 34 de milioane de lei, care reprezintă credite bugetare şi de angajament pentru lunile ianuarie şi februarie, luni în care furnizorii de servicii medicale funcţionează pe baza unor acte adiţionale