Banca transnistreană BiznesInvestBank, care până la venirea la putere la Tiraspol a lui Evgheni Şevciuc purtase denumirea de Gazprombank, a fost redenumită în Eximbank
Administraţia instituţiei anunţă că a aprobat un concept de activitate "absolut nou şi modern, bazat pe extinderea mecanismelor de creditare a exporturilor, transparenţa operaţiunilor de export şi a investiţiilor internaţionale etc“.
Banca a fost redenumită printr-un decret al liderului separatist de la Tiraspol Evgheni Şevciuc, iar scopul acesteia era stimularea comerţului extern.
De notat că până în anul 2011, instituţia se numea Gazprombank şi a fost condusă de Marina Smirnov, nora fostului lider de la Tiraspol, Igor Smirnov.
Marina împreună cu soţul Oleg Smirnov sunt bănuiţi de autorităţile ruse că au furat 160 de milioane de ruble (aproximativ 5 milioane de dolari), care au fost transmise de Rusia în regiunea transnistreană drept ajutor umanitar pentru 2008-2009. Banii au fost transferaţi prin intermediul „Gazprombank" din Tiraspol.
Curios este că în prezent banca este condusă de Vladimir Artemenko, care potrivit unor surse de la Tiraspol a fost şi el o perioadă soţul Marinei Smirnov.