Situaţia stupefiantă de la IPJ Olt nu este, sunt sigură, una singulară în România. Probabil că lucrurile ar fi trenat şi scandalul naţional n-ar fi izbucnit dacă biata poliţistă nu ar fi încercat să pună capăt calvarului, înjunghiindu-l pe şeful care de luni de zile o abuza sexual. N-am de unde şti, cu certitudine, ce s-a întâmplat în seara de 26 decembrie 2012. N-am de unde şti ce s-a întâmplat între cei doi.

Poate că femeia, însărcinată, deci cu psihicul oricum slăbit, hărţuită sexual de un an, şi de câteva zile afectată şi de discuţiile familiale cu un soţ care s-a arătat înţelegător la televizor, dar mă îndoiesc că a fost chiar aşa între patru ochi cu soţia abuzată, a clacat şi a optat cu mintea tulbure pentru o răzbunare sângeroasă. S-a apărat cu un cuţit aflat în propria maşină sau l-a folosit într-o tentativă de omor premeditat, nu se ştie. Teoretic, ancheta care urmează ar trebui să facă lumină în acest caz. Problema majoră însă este că de-a lungul istoriei post-decembriste abuzurile şi corupţia din rândul structurilor poliţieneşti s-au înmulţit şi au atins cote inimaginabile. Abia acum, de câţiva ani, de când DNA şi DIICOT au început să funcţioneze, a ieşit la iveală adevărata dimensiune a fenomenului. Îmi aduc aminte că în anii '90 se vorbea despre legături cu indivizi din lumea interlopă, din când în când presa dezvăluia acareturile vreunui şef sau şefuleţ din poliţie. Şi la Brăila am avut poliţiştii noştri cu vile, am aflat de "prieteniile" cu interlopi celebri, numai că odată cu venirea la putere a CDR, îmi aduc aminte că la noi dar şi în alte părţi, procurorii, mână-n mână cu poliţiştii, s-au pus pe treabă, au destructurat nişte reţele de indivizi care percepeau taxe de protecţie şi multe altele. Din 2000 însă, degradarea poliţiei sub aspectul moralităţii, a averilor nejustificate, a corupţiei a devenit parcă un deziderat comun al poliţi