O politică destabilizată este o influenţă majoră asupra dezvoltării economice, lucru demonstrat şi de panica stârnită în SUA la sfârşitul anului 2012, de încercările de a evita o criză fiscală ce ar fi aruncat una dintre cele mai mari economii în recesiune.

În anumite situaţii din 2012, politica a fost o „forţă a binelui“. Premierul italian, Mario Monti, a reuşit să tragă Italia de pe marginea prăpastiei, dar în alte cazuri, cum ar fi cel al Greciei, disfuncţionalităţile politice au agravat problemele economice. Mai mult ca sigur, legăturile politico-economice vor continua şi în 2013, estimează Project-Syndicate.org.

În ţări precum Italia, Japonia sau Statele Unite ale Americii, politica va rămâne principala forţă din spatele abordărilor economice. Dar în ţări precum China, Egipt, Germania sau Grecia, se va întâmpla exact opusul: economia va influenţa deciziile politice.

În Italia se întrevăd alegeri, iar administraţia tehnocrată a ţării va da puterea din nou poporului pentru alegerea unui guvern potrivit. Întrebarea, valabilă şi pentru Italia şi pentru întreaga Europă, este dacă acest nou guvern va menţine politica economică actuală sau dacă o va schimba într-una mai puţin acceptată de partenerii externi, în special de Germania şi de Banca Centrală Europeană.

Noul guvern japonez a anunţat deja o politică bazată pe fiscalitate şi exercitarea de presiune asupra Băncii Japoniei de a relaxa politica monetară. Toate acestea sunt un efort de a genera o creştere rapidă şi o inflaţie mai mare. În acest proces, oficialii slăbesc puterea yenului. Ei vor mai încerca şi să scadă dependenţa de exporturi a ţării şi să regândească externalizarea producţiei în ţări în care salariile sunt mai mici.

În ţările în care economia este cea care influenţează politica, cum ar fi în Egipt sau în Grecia, sărăcia în creştere, rata mare a şoma