Olanda ne-a zdrobit cu arena plină la Bucureşti: nu lipsa spectatorilor ne avantajează cu Ungaria cît accidentarea lui Gera şi nu adversarul ne face să tremurăm cît faptul că nu ne putem linişti

Avem prima şansă la “barajul” pentru Mondialul din 2014. Nu mai invoc argumentele. Dar două lucruri par să ne tragă în jos: firea noastră şi pauza prea mare dintre 1-4 cu Olanda şi meciul din martie cu Ungaria.

Cu 9 puncte din 4 meciuri, am avut vreme să ne dăm în petic după tiparul interior care ne macină existenţa: nu ne-au bătut turcii la Istanbul, lasă că ne batem noi cu pumnul în piept şi facem “un raport pentru oligofreni”, să plătim ce ne arde. Marca Piţurcă. Credeţi că-i tot? Păi din octombrie pînă în martie e timp berechet! “Să plece toţi de la naţională dacă ratează Mondialul!”, tună Dumitru Dragomir impunînd obiective la tv, în direct. Care “toţi”? Nu e şi dumnealui în “toţi”, ca să nu zic în “fiecare”? Ne mai amintim şi de nişte certuri vechi, pe linia Piţurcă-Becali: tocmai acum, cînd n-avem stranieri care să zburde prin Europa şi nici un grup de echipe puternice în Liga 1, construim problema convocărilor de la Steaua. Frumos? Românesc? Hai la Rio!

În atmosfera asta în care parcă nu mai ştim cu ce tezlă să ne mai jucăm prin preajma reprezentativei, vine vestea că Ungaria nu va avea suporteri la Budapesta. E forţat să spunem că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Au greşit, plătesc. Dar să nu ne entuziasmăm bezmetic! Fireşte, e ceva mai greu cu o atmosferă ostilă, dar nicăieri tăcerea nu înseamnă puncte. Am avut 53.329 de spectatori pe Arena Naţională cu Olanda, iar cînd surinamezii Lens şi Narsingh au început să alerge, n-aveam pe unde să ne ascundem neputinţa.

Cred că lipsa lui Gera e o veste mai bună decît lipsa spectatorilor. Veţi spune că-i un fotbalist de 33 de ani, că Ungaria îl are pe Dzsudzsak şi încă vreo trei jucători de la