Ieri, în Marbella s-au înregistrat 20 de grade Celsius, în timp ce la Bucureşti termometrul a arătat maximum -3 grade Celsius
Adversarul este tot olandez, însă mediul în care se pregăteşte să-l înfrunte s-a schimbat. Dacă iarna trecută Ilie Stan ducea echipa în Poiana Braşov în primul cantonament, pentru a pregăti dubla cu Twente, Reghecampf a preferat sudul Spaniei pentru a-i încărca pe fotbaliştii săi înainte de Ajax. Marbella, oraş din provincia Andalucia, în sud-estul Peninsulei Iberice, este denumit „Miami-ul Europei“.
Poziţionată la 60 de kilometri sud de Malaga şi la numai 80 de kilometri nord de strâmtoarea Gibraltar, staţiunea de lux oferă constant în această perioadă temperaturi de peste 17 grade Celsius. Ieri însă a fost destul de cald, 20 de grade Celsius. Steaua este aşteptată să aterizeze la Malaga în această după-amiază, iar cantonamentul va fi stabilit, până pe 24 ianuarie, la Gran Hotel Benahavis, un resort de lux, plasat retras într-o zonă deluroasă, recunoscut pentru discreţia pe care o oferă oaspeţilor săi. Iată ce îi aşteaptă pe stelişti în sudul Spaniei, timp de mai bine de două săptămâni.
Hotelul asigură condiţii ideale de pregătire
Stabilimentul este specializat în găzduirea echipelor de fotbal care caută condiţii de antrenament în pauzele competiţionale. Astfel, administratorii Gran Hotel Benahavis pun la dispoziţia Stelei un teren cu iarbă în marime naturală, vestiare şi sală de şedinţe şi vizionare. Liderul Ligii I are la dispoziţie propriul spaţiu pentru depozitarea echipamentului sportiv, precum şi un serviciu specializat de spălare profesională a echipamentelor de joc.
Spaniolii se laudă şi cu un cabinet de masaj specializat, meniuri construite exact pe cerinţele sportivilor, dar şi cu un spaţiu spa dedicat recuperării după efort. Condiţiile de cazare sunt şi ele deosebite. Fotbalişt