China va depăşi SUA şi va deveni cea mai mare economie a lumii până în 2019, iar în următoarele trei decenii va ajunge cel mai important stat de pe glob, potrivit Academiei Chineze de Ştiinţă.
Dar predicţiile vin fără detalii sau criterii lămuritoare şi într-un an în care se schimbă conducerea Chinei, în prezent a doua economie ca mărime din lume, scrie The Telegraph.
Până în 2049, statutul internaţional al ţării îl va depăşi pe cel al SUA, se arată în raportul Academiei. Anul 2049 este al 100-lea de la fondarea Partidului Republicii.
Într-un clasament al ţărilor în funcţie de "sănătatea naţională" - starea generală a statului evaluată în principal în funcţie de suficienţa resurselor şi distribuţia averii, China se plasează pe locul 11 din 100, în spatele statului Costa Rica, potrivit Global Times, o publicaţie care are legături apropiate cu Partidul Comunist.
Suedia ar ocupa prima poziţie. Agenţia oficială de ştiri scrie că statul chinez se încadrează în "standardele" de sănătate, capitol la care sunt deficitare SUA, Japonia şi Marea Britanie.
Viteza uimitoare cu care creşte economia chineză, cheltuielile militare tot mai mari şi suprapunerea intereselor de securitate în regiunea Asia-Pacific cu cele ale SUA au trezit îngrijorări că aceste două naţiuni se vor ciocni tot mai dur în următoarele decenii pentru a-şi mări influenţa globală.
Dar chiar şi Global Times recunoaşte că predicţiile Academiei sunt prea naţionaliste.
"Raportul este sugestiv pentru sentimentul anti-american din societatea chineză", a declarat pentru această publicaţie Fang Zhouzi, un cunoscut critic al academicienilor.
Raportul face din SUA o potenţială ameninţare şi leagă obiectivele Chinei de revigorare naţională de depăşirea Americii, a mai spus el.
Decenii de reformă economică şi de deschidere la investiţiile străine au propulsat China de la