Acum, când se vorbeşte tot mai insistent despre comasarea terenurilor agricole şi de către cei care îşi folosesc mintea strălucită pentru distrugerea formei, când era mai simplu şi profitabil să-i dai un nou conţinut, să ne amintim de politica agrară a PCR, enunţată încă de la Conferinţa Naţională a Partidului din 1945, dar definitivată la Consfătuirea de la Constanţa din martie 1949, când a fost anunţată oficial intenţia PCR de „transformare socialistă a agriculturii” prin formarea gospodăriilor agricole colective (GAC), viitoarele CAP-uri, cărora ţăranii veniţi de pe frontul de răsărit le spuneau cu numele rusesc, colhoz, ştiind ei, în mod instinctiv, că ce vor comuniştii este de inspiraţie sovieto-rusească.

Ca să nu-i sperie de la început pe ţăranii care formau 80% din ţară în perioada 1945-1949, nimeni nu avea voie să vorbească despre colhoz, despre unirea „benevolă” a ţăranilor cu pământul şi cu inventarul agricol, atât cât era în gospodăriile colective. Totuşi, până la programul comuniştilor în perioada interbelică, alte partide, între care cel mai „arţăgos” era Partidul Naţional Ţărănesc, aveau în programul lor ideea de comasare, de cooperative, de lucrare a pământului cu mijloace mecanice; şi chiar s-a pus în practică în unele sate din ţară. Pe de altă parte, soldaţii noştri ţărani au văzut în Rusia (URSS) numai Colectivul, cu mâncarea la cazan, cu biserica satului dărâmată sau lăsată în paragină, dar n-au văzut sau n-au vrut să vadă lucrările agricole pe suprafeţe mari, efectuate cu tractoarele şi alte maşini agricole. Nici administraţia românească din Transilvania (1941-1944), nici administraţia germană din teritoriile URSS ocupate n-au distrus colhozurile; le-au lăsat să producă pentru front, dar şi pentru colhoznici.

Deosebirea dintre modul în care s-a făcut cooperativizarea agriculturii în URSS şi cum s-a făcut la noi constă în timpul a