Poate că „Moartea domnului Lăzărescu‟ mai rulează la vreun cinema bucureştean, chiar dacă biletul de intrare se plăteşte. Deşi lansat în 2005, pelicula rămâne, din păcate, perfect actuală. La proxima lansare, îl vom ruga pe Doctorul Arafat să-o revadă (şi nu doar ca simplu vizitator). A trecut un an de la faimoasa controversă în jurul Legii Sănătăţii. Reforma s-a amânat. Traian Băsescu a fost suspendat ca ţap ispăşitor pentru toate nenorocirile din ţară. Domnul Raed Arafat a rămas şi apoi a promovat într-o importantă poziţie de decizie, îndeplinind şi rolul de Ministru pentru câteva luni. Îl felicităm pentru decenţa stilistică a tuturor intervenţiilor domniei sale de până acum.
Recent, Dr Arafat ne-a asigurat că nu vor fi impuse taxe pentru vizitatorii din spitale. Când păşeşti pragul unei clinici „nu intri nici la cinematograf, nici la teatru‟. Nu acelaşi lucru îl spun vizitatorii unor pacienţi din Viena, care pot uneori să compare o clinică medicală cu un hotel de cinci stele (servicii, igienă, condiţii de tratament şi recuperare, etc). Pentru asemenea performanţe, cineva tot plăteşte.
Vom aprecia totuşi mărinimia Guvernului Ponta, care ne scuteşte de o taxă suplimentară. Totuşi, nici la cinematograf, nici la teatru nu se moare cu adevărat pe capete. În spitalele româneşti, însă, mulţi dintre vizitatori ştiu bine că îşi conduc rudele sau prietenii pe ultimul drum. Spitalul nu trebuie confundat cu cinematograful, poate nici cu hotelul, dar nici cu anticamera unui cimitir.
Să privim totuşi spre fondul problemei.
Are astăzi România mai puţini pacienţi înghesuiţi în spitale? Se alocă resursele altfel decât discreţionar, printr-un arbitrariu politic? A crescut calitatea serviciilor medicale în percepţia omului de rând? Este pacientul liber să-şi aleagă casa de sănătate şi contribuţia personală la asigurări? A scăzut mortalit